Privind din cer spre trecut: arheologia cu ajutorul sateliţilor

Privirea de sus oferă întotdeauna o perspectivă mai largă şi mai completă; din vârful unui deal, poţi vedea jos, în câmpie, lucruri pe care nu le-ai zărit când te aflai şi tu jos. Pornind de la acestă banală observaţie, arheologii zilelor noastre caută să privească şi mai de sus Pământul, spre a identifica anumite caracteristici ale terenului care să arate că acolo s-a aflat cândva a aşezare umană. Uneori, chiar şi alcătuiri mai mici pot fi văzute din cer de ochii atotvăzători ai sateliţilor şi, mai recent, ai dronelor.

Aşa s-a întâmplat cu remarcabilele descoperiri făcute cu ajutorul programului Google Earth: de la apariţia lui, au fost găsite numeroase obiective de interes arheologic pe care, altfel, cine ştie când (şi dacă) le-ar fi descoperit savanţii.

• Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
• Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut

Iată câteva dintre descoperirile pe care le datorăm proiectului Google Earth:

• David Thomas, un student in arheologie al Universitatii La Trobe din Melbourne, Australia, s-a folosit de programul Google Earth pentru a descoperi, în premieră, din faţa computerului, un sit istoric situat intr-o zona răvăsita de razboaie din Afganistan. Folosindu-se de Google Earth, David Thomas a găsit alte 450 de posibile situri arheologice in provincia Registan, situată în apropierea provinciilor Helmand şi Kandahar din sudul Afganistanului.
• O formaţiune pietroasă neobişnuită, în formă de „V”, aflată pe fundul râului Teifi din Marea Britanie, a fost identificata ca fiind o străveche capcană pentru peşti, lungă de 250 metri şi veche de aproximativ 1.000 de ani.
• Cu ajutorul programului „Google Earth” s-au putut culege date importante care, în cele din urmă, au dus la descoperirea unui sit arheologic în apropierea orasului Timişoara. Se pare că vestigiile descoperite acolo datează din anul 1200 î.e.n. şi aparţin perioadei mijlocii a epocii bronzului.

Un mare avantaj al sateliţilor este că aceştia pot fi dotaţi cu echipamente speciale, care văd dincolo de suprafaţa solului, în adânc. Lucruri care n-ar putea fi văzute în fotografii obişnuite, făcute în lumină vizibilă, sunt dezvăluite atunci când se utilizează radiaţia infraroşie, de exemplu. Descoperiri uimitoare au fost făcute cu ajutorul unor asemenea metode speciale – captarea de imagini în infraroşu şi alte tehnologii moderne performante.

• Altinum, un oraş roman, predecesor al Veneţiei, a fost descoperit sub culturile agricole din apropierea lagunei veneţiene, cu ajutorul unui sistem imagistic aerian sofisticat.
• O noua tehnologie de monitorizare,ce utilizează sateliţii, a reuşit să penetreze straturile de pământ şi de piatră din zona deşertului Cahuachi din Peru, identificând în subsol o piramida antică, realizata dintr-un amestec argilos.
• Imaginea de mai jos a fost realizată în anul 1994, în timpul unui zbor orbital al navetei spaţiale Endeavour, cu ajutorul unui sofisticat sistem de captare de imagini, numit Spaceborne Imaging Radar-C/X-band Synthetic Aperture Radar (SIR-C/X-SAR). Imaginea înfăţişează oraşul cambodgian Angkor, unde se găseşte vestitul Angkor Wat, un spectaculos complex de temple, construit în secolul al XII-lea în oraşul care, pe atunci, era o magnifică cetate a Asiei, capitală a Imperiului Khmer. În afară de Angkor Wat, oraşul adăposteşte alte peste 60 de temple, unele mult mai vechi, datând din secolul al IX-lea. În epoca sa de glorie, care a durat până în secolul al XV-lea, Angkor avea, cred specialiştii, peste 1 milion de locuitori. Apoi, a decăzut şi fost părăsit, pentru a fi redescoperit în zilele noastre, devenind un foarte important sit arheologic şi obiectiv turistic, admirat anual de aproape 2 milioane de vizitatori. Angkor şi împrejurimile sale sunt, în prezent, locul desfăşurării unor ample programe de excavaţii şi de restaurare a sutelor de temple, multe ruinate, împrăştiate printre lanuri şi păduri. Multe dintre preţioasele ruine sunt acoperite azi de junglă, ceea ce face foarte dificilă localizarea lor de la sol. Dar ochii din cer văd mai bine, iar restul e o problemă de interpretare. Specialiştii cred că cel puţi8n una dintre zonele de culoare albastră-violacee ar putea reprezenta construcţii încă nedescoperite, care să aducă informaţii noi privind naşterea, creşterea şi prăbuşirea acestui oraş.

• O scanare aeriană a Egiptului a dus la identificarea a 17 piramide necunoscute, a peste 1000 de morminte şi a cca. 3000 de aşezări străvechi, dispărute, multe dintre ele acoperite de nisipurile deşertului. În centrul fotografiei de mai jos, realizată de arheologii de la Universitatea din Alabama, SUA, este vizibil tiparul străzilor şi al caselor aflate în ruină, parţial îngropate, din străvechiul oraş egiptean Tanis, din Delta Nilului.
• 

Cea mai recentă realizare în domeniu aparţine unei echipe alcătuite din Jason Ur, arheolog şi profesor de ştiinţe sociale la Universitatea Harvard, SUA, şi Bjoern Menze, cercetător ăn cadrul Laboratorului de Informatică şi Inteligenţă Artificială de la MIT. Cei doi au dezvoltat un sistem care identifică existenţa unor vechi aşezări umane pe baza fotografiilor din satelit. Sistemul cuprinde un program de computer care analizează mii de imagini satelitare, căutând anumite indicii care pot să arate că în regiunea respectivă au existat localităţi: de exemplu, anumite modificări de culoare ale solului sau forma distinctă a unor movile care arată că acolo au existat construcţii din cărămizi de chirpici, care s-au prăbuşit.

Rezultatele au fost incredibile: analizând o zonă cu suprafaţa de 23.000 kmp din nord-estul Siriei, Ur a descoperit aproximativ 9.000 de posibile aşezări – de cel puţin 10 ori mai mult decât estimaseră arheologii bazându-se doar pe date istorice şi pe informaţii „de la sol”.

Pentru a cerceta o suprafaţă de asemenea mărime explorând-o de la nivelul solului, ar fi nevoie de ani de zile. Cu ajutorul hărţii realizate de Ur şi Menze, arheologii pot merge de acum aproape la sigur – aproape referindu-se doar la a afla ce este în locurile respective, dacă era sau nu vorba despre o aşezare, deoarece localizarea respectivelor situri nu mai pune probleme. Sistemele GPS îi îndrumă pe specialiştii exact la locul potrivit, fără ca aceştia să mai consume timp şi bani rătăcind prin peisaj în căutarea unui loc în care ar merita să sape. E o mare economie de resurse, într-un domeniu care este, în general, costisitor. Efortul material necesar pentru finanţarea cercetărilor poate fi astfel optimizat, ceea ce permite abordarea mai multor situri. Iar a cerceta cât mai multe locuri devine cu atât mai important, cu cât aceeaşi hartă satelitară dovedeşte un grad de ocupare a teritoriului, în ultimele 7-8 milenii, cu totul remarcabil. În acest interval, nenumărate aşezări s-au înălţat şi apoi au pierit, generaţii după generaţii s-au succedat, fiecare lăsând urma trecerii ei, iar istoria s-a depus straturi-straturi, aşteptând să fie redescoperită.